Cazare cu probleme. O familie aflată în vacanță a făcut o descoperire HALUCINANTĂ: Am avut un șoc

Cazare cu probleme. O familie aflată în vacanță a făcut o descoperire HALUCINANTĂ: Am avut un șoc
Publicat: 05/04/2019, 18:40

Soții CCC, din Auckland, se aflau în timpul unei călătorii de 14 luni prin Europa, alături de cei patru copii și o nepoată, când au ajuns în Irlanda. Andrew Baker, specialist pe securitate, voia să verifice dacă locuința avea Wi-fi când a descoperit o cameră de supraveghere ascunsă, care transmitea live chiar din sufrageria casei, relatează CNN.

Camera era ascunsă într-un senzor de detectare a fumului.

„Am avut un șoc, a fost un sentiment îngrozitor. Am sunat la Airbnb, însă la telefon nu au putut să ne dea un sfat concret. Ne-au spus doar că, dacă anulăm rezervarea, nu ne vom primi banii înapoi”, a declarat Nealie Barker.

Familia a luat legătura cu proprietarul care le-a închiriat locuința, dar când acesta a auzit că oamenii au descoperit camera ascunsă, omul le-a închis telefonul. După puțin timp, proprietarul a sunat înapoi și le-a spus că aceea era singura cameră ascunsă în locuință.

„Nu ne-am simțit deloc ușurați. Airbnb nu a părut să își dea seama de gravitatea situației. Ei tratau situația ca și când ar fi fost vorba despre o rezervare anulată”, au spus soții Barker.

Familia a plecat imediat din locuință și a mers la un hotel din apropiere. Pentru că Airbnb nu a răspuns solicitărilor familiei, ba mai mult, i-a permis proprietarului să închirieze din nou locuința, australienii au postat un mesaj pe Facebook, în care au povestit tot ce s-a întâmplat.

Airbnb a anunțat că proprietarul a fost interzis pe platforma de închirieri de locuințe și și-a cerut scuze pentru situație.

Foto: Nealie Barker/ Facebook

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Și-a trimis sora geamănă la muncă, în locul ei, dar a făcut o greșeală! Cum...
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe...
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
Calendar ortodox pentru ziua de 24 mai 2024: De ce este slăvit Sfântul pomenit în...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Traian BĂSESCU, SCANDAL monstru pe scena politică. Se întâmplă chiar ÎNAINTE de alegeri: Pur și...
O idee de 200 de lei în câteva minute. S-a umplut de bani în timp...
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Maimuțele urlătoare din Mexic cad moarte din copaci din cauza căldurii extreme
×